CARE SUNT CONDITIILE DE GARANTIE ALE PRODUSELOR
Condițiile de garanție sunt în conformitate cu Legea 449/2003 privind vânzarea produselor și garanţiile asociate acestora și OG 21/1992 privind protecţia consumatorilor.
În cazul lipsei conformităţii, este necesară prezentarea produsului neconform în ambalajul original, împreună cu accesoriile aferente, precum și dovada achiziției acestuia (copie după factura fiscală și certificatul de conformitate în original). În cazul în care produsele ajung neînsoțite de aceste documente, produsele pot fi returnate solicitantului/expeditorului fără a i se soluționa garanția.
Toate produsele comercializate sunt noi, au marcaj CE (sunt omologate si inregistrate intr-o tara comunitara).
O parte dintre dispozitivele medicale comercializate sunt destinate utilizarii DOAR de catre profesionisti. Astfel, puteti regasi pe pagina de produs individuala unul din urmatoarele mesaje:
- pentru DISPOZITIVE MEDICALE: “DOAR PENTRU UZ PPROFESIONAL”
- pentru KITURILE DE TESTARE RAPIDA COVID-19 sau Influenza/COVID-19: ”DOAR PENTRU UZ PPROFESIONAL. Atragem atenția că aceste teste nu sunt de autotestare.”
Produsele comercializate de Furnizor se trimit in ambalajul lor original, pe care este specificata valabilitatea produsului sau data de expirare, numar lot si alte detalii importante pentru mentinerea conditiilor corecte de depozitare. Daca aceste conditii de depozitare nu se respecta strict, precum este afisat in “Instructiunile de utilizare” furnizate de catre producator, garantia produselor este nula.
Produsele care se incadreaza in categoria “Dispozitive Medicale” vor fi insotite de un “Certificat de garantie” cu specificatia clara a duratei acesteia.
Exceptia o reprezinta materialele de unica folosinta si materialele sanitare la care garantia se aplica numai in cazul defectelor de fabricatie. Firma ALPHA MEDICAL isi rezerva dreptul de a inlocui produsului in cauza.
Pierderea garantiei. Garantia se pierde la neindeplinirea oricarea din conditiile de mai jos:
• Nerespectarea de catre Utilizator a conditiilor de transport, manipulare, utilizare si intretinere precizate in Instructiunile de utilizare si Certificatul de garantie de care Utilizatorul a luat cunostinta si caruia i-au fost predate de catre Furnizor.
• Constatarea de catre specialistii Furnizorului a faptului ca defectul se datoreaza culpei Utilizatorului (utilizare, intretinere, stocare/depozitare necorespunzatoare).
• Incredintarea produsului spre a fi reparat altor persoane/firme neautorizate.
• Prezentarea produsului neinsotit de certificat de garantie în original sau insotit de un certificat de garantie fara stampila sau rubrici necompletate (data predarii, numarul de identificare al produslui, semnatura Furnizorului, semnatura Utilizatorului).
• In cazul produselor de unica folosinta: daca ambalajele sau produsele sunt deteriorate, rupte sau acoperite cu substante.
Produse fara etichetele sau sigiliile de garantie intacte sau cu defecte cauzate de manipulare sau stocare defectuoase, cum ar fi, dar fara a se limita la urmatoarele: crapaturi, sparturi, elemente torsionate, desprinse sau lipsa, urme de arsuri, inundatie sau cele care prezinta risc biologic de contaminare, urme de sange, etc. – vor fi refuzate la receptia in vederea acordarii garantiei.
CARE ESTE POLITICA PRIVIND RETURNAREA/ SCHIMBAREA PRODUSELOR
Produsele achizitionate la distanta se pot returna conform O.U.G. nr. 34/2014 privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu profesioniştii, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative (denumită în continuare ”O.U.G. nr. 34/2014”). Prevederile O.U.G. 34/2014 se aplica doar consumatorului definit ca orice persoana fizica sau grup de persoane fizice constituite in asociatii asa cum sunt definite la art. 2 pct. 2 O.G. nr. 21/1992 privind protectia consumatorilor, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.
Consumatorul poate returna produsele achizitionate in maxim 14 zile calendaristice de la primirea fizica a acestora, dacă acestea sunt in aceeasi stare in care au fost livrate (in ambalajul original cu toate accesoriile, cu etichetele intacte si documentele care l-au insotit). Nu se accepta pentru returnare produsele care prezinta modificari fizice, lovituri, ciobiri, zgarieturi, socuri, urme de folosire excesiva si/sau interventii neautorizate etc.
Returul trebuie anuntat de către consumator la adresa de e-mail [email protected], mentionand numele si prenumele, adresa unde s-a livrat, codul de comanda, codul produsului, numarul facturii si contul IBAN in care se doreste rambursareacontravaloarii produsului. In contul indicat consumatorul va primi contravaloarea produsului returnat, exceptand costul transportului de retur.
Adresa de retur este: Alpha Medical SRL - Str. Constantin Sandu-Aldea nr 22, Sector 1, Bucuresti.
În conformitate cu și în completarea prevederilor O.U.G. nr. 34/2014, urmatoarele categorii de produse nu se pot returna decat daca sunt sigilate/ cutia nedeschisa/ cutia nu prezinta urme in interior ca a fost deschisa:
- Produse de ingrijire personala, accesorii/dispositive medicale, kiturile de testare covid-19;
- Produsele cosmetice care prezinta cutie si folie sigilata in momentul vanzarii si parfumurile;
- Produse confectionate dupa specificatiile prezentate de consumator sau personalizate in mod clar;
Pentru schimbarea produsului cu o altă mărime/model, Utilizatorul va contacta în scris sau telefonic Furnizorul, în termen de 14 zile de la primirea fizica a produsului, la adresa de e-mail [email protected] mentionand numele si prenumele, adresa unde s-a livrat, codul de comanda, codul produsului, numarul facturii si contul IBAN in care Utitlizatorul doreste sa primeasca contravaloarea produsului, respectiv marimea/modelul dorit al produsului.
In cazul inlocuirii produsului cu unul avand modelul/marimea nou comandat(a), inlocuirea se va face in conditiile si limitele unei comenzi normale, cu respectarea prevederilor mai sus menționate cu privire la returul produselor.
In cazul in care Utilizatorul a restituit un produs in conformitate cu prevederile de mai sus, in vederea inlocuirii sale, iar Furnizorul nu dispune de un produs corespunzator pentru inlocuire, acesta va oferi Utilizatorului contravaloarea produsului.
Contravaloarea produsului se vireaza prin transfer bancar, in maxim 14 zile calendaristice de la receptia produselor retur în vederea inlocuirii, in contul indicat via e-mail de catre Utilizatorul in cauza.
CUM FAC O RECLAMATIE
În cazul unor reacţii adverse/neplăcute ca efect al utilizării produselor, Utilizatorul este rugat să anunte Furnizorul in scris la adresa de e-mail [email protected], descriind în detaliu problema, pentru o evaluare cât mai corectă şi relevantă din partea specialiştilor Furnizorului.